Deedee’s Cloud

pe sistemul  am memorie, numa nu tin minte unde o tin, am si eu o nedumerire. ma intreb cam cat de scurta este  memoria anumitor oameni care uita de la mana pana la gura. adica, intai vii si imi spui niste chestii care l-ar face sa roseasca si pe Dracu’ in persoana, si apoi esti cea mai inocenta fiinta de pe Pamant. asta intr-un interval relativ scurt, si avand in vedere ca tot eu sunt persoana care te-a ascultat si la inceput si acum. se zice ca baietii nu stau tocmai perfect la capitolul detalii si atunci faza asta este scuzabila sau face parte din joc – uite memoria, nu e memoria sau cine eu? am zis asha ceva?, dar ce am observat la fete nu mai stiu cum s-o numesc.  apai daca asha uiti, eu zic sa-ti notezi cui, ce, cum si cand ai zis, macar sa pici cat de cat aproape. uneori imi vine sa intreb auzi, dar nu mai tii minte cand….? am si eu o problema cu memoria asta, ma urmareste domle’ si nu-mi da pace. eu stiu ca  de-a lungul timpului noi oamenii ne schimbam, este firesc si normal. si nu mai facem aceleasi lucruri si nu ne mai plac aceleasi lucruri, dar totusi esentza ramane cam aceeasi si faptele nu se mai schimba odata ce s-au produs, cum nici cuvintele nu se mai sterg de pe gura ce tocmai le-a pronuntat.

si nedumerirea este si se afla pentru ca personajele in cauza cauta la mine niste ceva, ce eu nu pot oferi. ai vrea sa te bat pe umar sa zic there, there, sa merg in continuare pe varianta noua care este presarata pe ici pe colo cu minciuni vizibile si detectabile cu ochiul liber. serios acuma, incerc sa inteleg numa ca nimika nu inteleg. am stat de vorba cu memoria mea si  mi-a zis „eu nu te insel, altii au facut-o, stim foarte bine asta, dar eu nu te insel, pe cuvant!” si eu o cred, o cred ca doar ne cunostem de cand eram mici. am crescut impreuna doar.

Si pentru ca se pare ca memoria lu’ matale si-a luat o pauza, eu zic sa ne oprim, sedem oleaca, sa mai treaca timpul, sa mai treaca viatza si apoi vedem, care cu ce si cine cu unde.

ce este in capul tau?

 uneori am impresia ca ai niste momente in care chiar vezi lucrurile asha cum sunt. e ca si cum te-ai fi trezit dupa o lunga amorteala si chiar observi ce se intampla in jurul tau. dar nu tzine mult. se strica vraja cu viteza luminii si cu fiecare lucru pe care il faci si il spui dupa, se strica mai tare. si chiar m-ar ajuta sa stiu ce se intampla in capul tau.

as vrea sa stiu cam ce este in capul tau atunci cand crezi ca te mai poate ierta o persoana in al carei suflet ti-ai spalat picioarele. si sunt sigura ca ai pus si esenta de iasomie si poate chiar lavanda, dar chiar crezi ca se mai poate intampla asta? cam de unde si pana cand ai invatat tu ca oamenii sunt datori sa-ti accepte toate tampeniile pe care le faci cu buna stiinta sau nu. dar stii ce? suntem suma faptelor noastre, printre altele. si daca faptele tale spun mai multe despre tine decat reusesti tu sa spui in vorbe cred ca ne-am inteles. nu te mai astepta la nimic.

ne-am obisnuit sa fim iertati, iertarea e buna, te elibereaza. sigur ca da. si daca ierti si o iei de la capat, cu ce te-ai ales? si daca ierti si nu poti sa uiti? ca esti om si tu. si daca nu uiti iertarea este egala cu zero. si tot n-ai facut nimic.

as vrea sa stiu cam ce este in capul tau atunci cand nu spui nimic si te astepti sa fi inteles. atunci cand faci totul pe dos, dar astepti ca rezultatul sa fie unul bun.

as vrea sa stiu cam ce este in capul tau atunci cand lasi asteptarea sa tina loc de cuvinte, de imagini, de sunete si culori, de vise. si in lipsa de toate astea astepti totusi ceva pozitiv. si astepti asteptarea si asteptarea sa stii ca nu te asteapta pe tine.

pentru ca m-am amagit destul si pentru ca m-ai dezamagit de ajuns.

si vina este la dezamagit. se spune ca nu exista dezamagire fara o amagire prealabila. chiar asa, cine te-a pus sa te amagesti?

si cand te gandesti, te intrebi si te interoghezi tu cu tine, daca vrei. cam cate fetze au oamenii? cam cate amagiri si dezamagiri putem sa provocam intr-un timp dat? sa zicem ca ne da cineva timpul, desi timpul mai degraba ni se ia. care parte amageste si care dezamageste. sa zicem ca o data stai si amagesti, apoi pleci si dezamagesti. sau daca dezamagesti atunci cand stai? si amagesti cand pleci? sa mai fie oare o cale de intoarcere? eu am zis. oamenii, de obicei (asta asha ca sa ma pazesc eu de viitoare procese), repet, de obicei, nu merita a doua sansa. mai ales cand incep sa-si scoata cate o masca, sa picteze alta, mai ales cand incepe sa se scorojeasca vopseaua si sa vezi dedesubtul nu prea aratos.

sau totul era de la inceput acolo, sub ochii si nasul tau, dar n-ai vazut. te-ai amagit cu ‘nu e chiar asha’, ‘n-are cum sa fie asha’, ‘dar ce eu nu vad si nu simt bine?’. ba da, vezi, simti ce vrei, cum vrei, prin realitatile si amagirile personale.

de la praful din cap. e atata de tarziu, si atata de obosita sunt, ca nici nu mai conteaza.

sa ma apuc si eu de pictat.

strazile sunt parca mai curate. se simte ca primavara vrea sa-si spuna povestea si anul asta. deja sufletul a inceput sa alerge…pe strazi. si totusi ceva se simte lipsa, poate un pic absenta, privesc si se pare ca nu prea vad. probabil ca ma va lovi in fatza daca trebuie sa vad. si da, ma plimb pe strazi.

am inceput sa strang, sa fac curat, prin amintiri. la propriu. am aruncat un ochi in cutiile cu amintiri. am avut un sentiment placut sa regasesc diverse, bune si “rele”, care insa m-au facut sa zambesc. gandesc ca e mare lucru sa se intample asta. sa privesti in trecut si sa zambesti. si am adunat clipe scrise pe hartie, clipe surprinse in fotografii, clipe pe care am reusit sa le prind si sa le inchid intr-o cutie. si daca tot m-am hotarat sa le strang, acum m-am hotarat sa le trimit un pic mai departe de mine. si am inchis frumos cutiile, le-am sigilat si vor merge undeva la cativa km, la casa de la tara, in vacanta. sa strangi amintiri si sa le trimiti in vacantza. frumos. probabil merita. ma vad la batranete rasfoind amintiri din scoala generala, liceu si facultate. pe treptele din fatza casei.

ma gandeam la momentele cand vrem sa uitam cate ceva din viata noastra. si ne mintim ca am uitat. dar nu uitarea face bine. indicat este sa vezi, sa privesti cu cea mai mare sinceritate, evenimentul, persoanele implicate, circumstantele, vremurile, parerile, ideile, vorbele spuse sau cele nespuse. sa le privesti, sa le accepti si mai ales sa inveti ce trebuia sa inveti. ca nu degeaba ai trecut pe acolo, nu degeaba ai dat nas in nas cu evenimentul.  si nu degeaba niste oameni te-au calcat pe bataturi, poate era timpul sa vezi ceva. daca nu inveti atunci cand ai ocazia, vei repeta ce ai gresit, vei spune din nou ce nu ai fi vrut si vei uita sa spui ceea ce vrei cu adevarat. si poate a doua oara te loveste mai tare, de obicei asa se intampla. daca nu inveti din prima, a doua oara vine mai cu putere, ca sa intelegi. si cum spuneam, ce vrei sa uiti? ce vrei sa pastrezi? la ce vrei sa zambesti si sa trimiti mai departe? e de prisos sa mai spun ca asa cum ne asternem asa dormim. si e nevoie sa ne asiguram ca nu ne este prea frig sau prea cald.

daca ai sta sa te gandesti crezi ca ai putea sa-ti dai seama cam pe unde te-ai pierdut? cam pe unde s-a rupt filmul si unde a inceput schimbarea. schimbarea ta in bine sau in rau, acum depinde cum o apreciezi, sau schimbare pur si simplu. ce este clar e ca nu mai esti la fel, nu mai privesti lucrurile la fel, nu mai intelegi si nu mai vrei la fel.

poate ai vazut la altii si ai preluat si tu

poate cineva ti-a spus, sau chiar ti-a reprosat

poate ai inceput sa calci pe niste urme cunoscute

poate ai vrut sa nu fii la fel

sau poate ai vrut chiar sa semeni mai mult

si in felul asta undeva, la un anumit moment ai luat o anumita decizie. ceva care sa arate altfel, ceva care sa iti aduca ceva. si poate uneori a trebuit sa fugi, sau poate a trebuit sa te intorci. si daca te-ai intors ce ai gasit? mai era la fel? sau in mintea ta pastrezi totul la fel? daca ar trebui sa te gandesti, chiar sa te gandesti, crezi ca ai putea sa descoperi adevarata fatza a lucrurilor? daca ar trebui sa te uiti, cu adevarat sa te uiti, crezi ca ai putea sa vezi? crezi ca ai putea sa vezi unde s-a intamplat, sau odata cu schimbarea a venit si obisnuinta care a sters orice urma. si pana la urma de ce sa vrei sa sti sau sa vezi, daca undeva in mintea ta te minti ca totul e bine. si de ce nu ar fii bine daca tie asha ti se pare, dar chiar e asha?

Conform scriitorului Jorge Luis Borges, ideea de Zahir vine din traditia islamica si se precizeaza ca a aparut prin secolul al XVIII-lea. Zahir, in araba, inseamna vizibil, prezent, imposibil de a trece neobservat. Ceva sau cineva cu care, odata ce am intrat in contact, ajunge sa ne cotropeasca toate gandurile, pana ce nu mai reusim sa ne concentram asupra altui lucru. Aceasta poate fi considerata sfintenie, sau nebunie.

                                                        Faubourg Saint-Peres,

                                                       Enciclopedia fantasticului, 1953

auzi, tie nu ti se face cateodata foarte dor de mine?

mintea omului este cel mai aglomerat loc din lume. si cel mai periculos. daca am sta un pic pe margine sa observam cate ganduri se perinda prin mintea noastra intr-o zi…dar noi mergem odata cu ea, mergem cu valul, cu gandurile. de fapt mintii ii place sa detina controlul si ceea ce face ea intr-adevar ne tine in viata, insa in anumite momente ne poate duce in locuri sau spre lucruri nu tocmai benefice pentru noi. pentru ca ea deja stie cum sa ne tina in alerta, stie ce e important pentru noi, stie ce valori sa accentueze si atunci ne conduce pe diferite cai, nu mereu cele mai potrivite, spre a obtine acele lucruri importante pentru noi. poate ti s-a spus vreodata “ce a fost in capul tau?” si chiar ce a fost in capul tau? cel mai probabil la momentul respectiv a fost cel mai bun gand pe care l-ai urmat, sau asa ai crezut. deja nu mai este un mister ca fiecare vede propria realitate, asa cum si-a construit-o. doi oameni care privesc acelasi lucru nu pot vedea aceleasi caracteristici la lucrul respectiv.

mintea isi are interpretarile proprii si rationamente cu care deja te-ai obisnuit. pentru ca ele te tin in viata si actionezi asa cum ai invatat pana acum, si cum mintea ta te-a asigurat ca e bine. si totusi ce te faci cand nu mai faci fata gandurilor? cand in minte se perinda poate aceleasi ganduri care nu te lasa sa dormi? ganduri de la cum platesti facturile sau chiria pana la cum o sa te streseze traficul in drum spre munca. o modalitate ar fii sa iei putin loc pe margine, sa fii observatorul gandurilor tale. sa le privesti parcursul de la cum si de ce s-au nascut pana unde se transforma si cum. este important sa fii prezent in viata ta “acum si aici”.

o alta modalitate ar fii actiunea. decat sa-ti faci ganduri mai bine faci lucruri. lucruri care iti pot face placere sau pe care le-ai amanat tocmai din cauza gandurilor. asa cum stim cu totii oamenilor le este mult mai usor sa se planga, sa cerseasca atentie decat sa o castige. probabil aici ar trebui sa stam mai mult de vorba, insa fiecare poate isi stie sau nu, motivele pentru care actioneaza in anumite moduri sau pentru care nu actioneaza deloc. din fiecare actiune sau “neactiune” castigam ceva si ramane sa ne intrebam: putem renunta la castigul asta? cum si in ce fel, cu ce putem sa inlocuim castigul sau daca ne-ar fi chiar asa de rau fara el.

sleep on it

I received this picture in the  morning from Cornel:

You can either laugh or cry. I was laughing in the morning and I hope to do that until the evening, and maybe tomorrow again

mi se pare un lucru extrem de stupid la o femeie care face un copil doar pentru a pastra un barbat langa ea. mi se pare cea mai mare aberatie, mai ales ca inca se mai poarta. cum sa crezi ca daca legi pe cineva de tine cu un copil totul va fii bine. n-am sa inteleg mecanismul asta. si mai aberant este atunci cand el explicit si prin cuvinte si-a exprimat parerea despre a avea un copil. poate nu e pregatit, psihic evident, poate nici nu s-a gandit la asta. si tu ca femeie vii cu bomba. ai auzit tu, eventual de la niste babe “mama, asa il tii langa tine. ii  faci un copil si se linisteste”. evident ca il linistesti, de tot. numai ca doar in mintea ta. el doar ce-o sa faca, daca se afla in categoria normala isi va asuma responsabilitatea. dar de linistit nu il vei linisti, eventual mai tarziu iti va reprosa ceva ce nu a reusit din cauza responsabilitatii pe care ai adus-o tu. sau nu-ti va spune niciodata nimik, va stii doar in sufletul lui.

eu vad un copil ca pe o mare responsabilitate. nu e ceva pe care-l aduci pe lume pentru tine. desi daca mergem pe parapsihologie se spune ca uneori copii vin ca sa-si salveze parintii, de la diverse. parerea mea este ca aduci un copil pe lume pentru ca acel copil sa-si traiasca viatza asa cum i-a fost “scris” sau cum isi va alege. nu faci un copil ca sa traiasca ce nu ai trait tu, nici sa faca ce nu ai reusit tu sa faci. daca fiecare are dreptul sa aleaga, atunci lasa-l si pe copil sa aleaga, sa-si aleaga facultatea, sa-si aleaga meseria, prietenii si iubitul sau iubita. si mai departe are sa se dea el singur cu capul de perete pentru diverse, dar macar le-a ales el. si mai ales nu-i alege tu, dinainte de a se naste, rolul de a fi un liant intre tine si partener. da, un copil ar trebui sa-i aduca pe cei doi impreuna, impreuna pentru o noua provocare, nu impreuna dupa ce ei nu mai au nimik in comun, si se gandesc ca un copil ar schimba lucrurile. nu intodeauna in viatza lucrurile se intampla precum in filme. uneori viatza te scutura un pic.

admir cuplurile care s-au organizat putin in privintza asta si au planificat oarecum ca cel mic sa vina intr-un moment potrivit pentru ei. si cunosc cateva cazuri in care bucuria primirii unui copil in viatza lor este de ambele parti. este ceva ce au dorit impreuna, nu ceva menit sa linisteasca pe cineva sau ceva care sa le aduca in relatie lucruri pierdute. mi se pare destul de important ca motivul sa fie cel corect, pentru “linistea” ambelor parti.

se spune ca in viatza esti realizat daca ai plantat un pom, ai facut o casa si ai adus pe lume un copil. eu am inceput cu casa, un pom nu tin minte sa fii plantat, dar mi-am propus sa fac asta si chiar anul asta este pe lista. in ceea ce priveste copilul aici este ceva la care nu pot sa zic ca nu m-am gandit, dar doar am analizat pana acum. si daca este sa pun la socoteala ce vad in jur, la oamenii cu copii, sincer nu sunt pregatita. posibil sa nu fii iesit inca din carcasa de egoism, dar ma simt foarte bine momentan.  pe langa cazul in care trebuie sa iau in calcul persoana potrivita care sa fie langa mine pentru acest “proiect”, mai intai ma iau pe mine in calcul, si momentan la calculele astea imi da cu virgula.

si daca mi se pare aberant ca o femeie sa faca un copil doar pentru a lega un barbat, mi se pare demna de apreciat o femeie care din varii motive se decide sa aiba un copil pe care sa il creasca singura. nu mi se pare cel mai usor sa faci asta de una singura, fara un sprijin, dar deja exista multe femei care simt ca trebuie sa aiba un copil, chiar daca cel cu care il concep nu va fii langa ele si pentru a-l creste. de admirat sau nu, mi se pare o dovada de curaj. curaj nebunesc poate uneori, dar daca pleci pe acest drum cu motivatia corecta, adik cea referitoare la soarta copilului, atunci mi se pare in regula.

traim cu sperantza. si Sperantza este o curva!!! la ce sa te astepti. traim cu sperantza ca vor veni vremuri mai bune, ca se va schimba ceva. ca oamenii se vor schimba. asteptam sa se intample diverse evenimente, ca lucrurile sa se aseze. oamenii au tendintza sa astepte ca lucrurile sa se schimbe din exterior, un loc de munca care eventual “sa se munceasca” singur, un partener care sa vina sa ne ia toate greutatile de pe umeri, colegi care sa ne inteleaga toate toanele, familie care sa ne sustina chiar daca noi nu le acordam nici o atentie sau vreo sansa. ramanem in aceeasi situatie si avem pretentia ca lucrurile sa stea diferit, facem aceleasi lucruri si vrem alte rezultate, traim cu aceeasi sperantza si ea traieste cu noi toti.

daca vrei schimbare, schimba ceva in tine, cauta in interior si vezi ce rotitze s-au ruginit. daca vrei ca ceilalti sa te vada altfel, scoate la suprafatza ceva nou din tine, da jos praful de pe atitudini, sentimente si reactii.

no, acum ce sa zic, nu putem sa traim fara sperantza, dar nici cu ea pentru ca nu avem exclusivitate. cum o dai tot nu merge. si ce stim cel mai bine este sa ne plangem. adica sa nu ne stea si noua bine in rol de victime? sincer, putem sa pozam cat vrem in ipostaza asta, nimik bun nu are sa iasa. ceilalti isi vad de ale lor pe langa noi, si noi asteptam. pana cand? pana punem piciorul in prag si inchidem usa…… la dracu!