motive necunoscute
Cu capul in nori|mi se pare un lucru extrem de stupid la o femeie care face un copil doar pentru a pastra un barbat langa ea. mi se pare cea mai mare aberatie, mai ales ca inca se mai poarta. cum sa crezi ca daca legi pe cineva de tine cu un copil totul va fii bine. n-am sa inteleg mecanismul asta. si mai aberant este atunci cand el explicit si prin cuvinte si-a exprimat parerea despre a avea un copil. poate nu e pregatit, psihic evident, poate nici nu s-a gandit la asta. si tu ca femeie vii cu bomba. ai auzit tu, eventual de la niste babe “mama, asa il tii langa tine. ii faci un copil si se linisteste”. evident ca il linistesti, de tot. numai ca doar in mintea ta. el doar ce-o sa faca, daca se afla in categoria normala isi va asuma responsabilitatea. dar de linistit nu il vei linisti, eventual mai tarziu iti va reprosa ceva ce nu a reusit din cauza responsabilitatii pe care ai adus-o tu. sau nu-ti va spune niciodata nimik, va stii doar in sufletul lui.
eu vad un copil ca pe o mare responsabilitate. nu e ceva pe care-l aduci pe lume pentru tine. desi daca mergem pe parapsihologie se spune ca uneori copii vin ca sa-si salveze parintii, de la diverse. parerea mea este ca aduci un copil pe lume pentru ca acel copil sa-si traiasca viatza asa cum i-a fost “scris” sau cum isi va alege. nu faci un copil ca sa traiasca ce nu ai trait tu, nici sa faca ce nu ai reusit tu sa faci. daca fiecare are dreptul sa aleaga, atunci lasa-l si pe copil sa aleaga, sa-si aleaga facultatea, sa-si aleaga meseria, prietenii si iubitul sau iubita. si mai departe are sa se dea el singur cu capul de perete pentru diverse, dar macar le-a ales el. si mai ales nu-i alege tu, dinainte de a se naste, rolul de a fi un liant intre tine si partener. da, un copil ar trebui sa-i aduca pe cei doi impreuna, impreuna pentru o noua provocare, nu impreuna dupa ce ei nu mai au nimik in comun, si se gandesc ca un copil ar schimba lucrurile. nu intodeauna in viatza lucrurile se intampla precum in filme. uneori viatza te scutura un pic.
admir cuplurile care s-au organizat putin in privintza asta si au planificat oarecum ca cel mic sa vina intr-un moment potrivit pentru ei. si cunosc cateva cazuri in care bucuria primirii unui copil in viatza lor este de ambele parti. este ceva ce au dorit impreuna, nu ceva menit sa linisteasca pe cineva sau ceva care sa le aduca in relatie lucruri pierdute. mi se pare destul de important ca motivul sa fie cel corect, pentru “linistea” ambelor parti.
se spune ca in viatza esti realizat daca ai plantat un pom, ai facut o casa si ai adus pe lume un copil. eu am inceput cu casa, un pom nu tin minte sa fii plantat, dar mi-am propus sa fac asta si chiar anul asta este pe lista. in ceea ce priveste copilul aici este ceva la care nu pot sa zic ca nu m-am gandit, dar doar am analizat pana acum. si daca este sa pun la socoteala ce vad in jur, la oamenii cu copii, sincer nu sunt pregatita. posibil sa nu fii iesit inca din carcasa de egoism, dar ma simt foarte bine momentan. pe langa cazul in care trebuie sa iau in calcul persoana potrivita care sa fie langa mine pentru acest “proiect”, mai intai ma iau pe mine in calcul, si momentan la calculele astea imi da cu virgula.
si daca mi se pare aberant ca o femeie sa faca un copil doar pentru a lega un barbat, mi se pare demna de apreciat o femeie care din varii motive se decide sa aiba un copil pe care sa il creasca singura. nu mi se pare cel mai usor sa faci asta de una singura, fara un sprijin, dar deja exista multe femei care simt ca trebuie sa aiba un copil, chiar daca cel cu care il concep nu va fii langa ele si pentru a-l creste. de admirat sau nu, mi se pare o dovada de curaj. curaj nebunesc poate uneori, dar daca pleci pe acest drum cu motivatia corecta, adik cea referitoare la soarta copilului, atunci mi se pare in regula.
