pentru ca
Cu capul in nori|pentru ca m-am amagit destul si pentru ca m-ai dezamagit de ajuns.
si vina este la dezamagit. se spune ca nu exista dezamagire fara o amagire prealabila. chiar asa, cine te-a pus sa te amagesti?
si cand te gandesti, te intrebi si te interoghezi tu cu tine, daca vrei. cam cate fetze au oamenii? cam cate amagiri si dezamagiri putem sa provocam intr-un timp dat? sa zicem ca ne da cineva timpul, desi timpul mai degraba ni se ia. care parte amageste si care dezamageste. sa zicem ca o data stai si amagesti, apoi pleci si dezamagesti. sau daca dezamagesti atunci cand stai? si amagesti cand pleci? sa mai fie oare o cale de intoarcere? eu am zis. oamenii, de obicei (asta asha ca sa ma pazesc eu de viitoare procese), repet, de obicei, nu merita a doua sansa. mai ales cand incep sa-si scoata cate o masca, sa picteze alta, mai ales cand incepe sa se scorojeasca vopseaua si sa vezi dedesubtul nu prea aratos.
sau totul era de la inceput acolo, sub ochii si nasul tau, dar n-ai vazut. te-ai amagit cu ‘nu e chiar asha’, ‘n-are cum sa fie asha’, ‘dar ce eu nu vad si nu simt bine?’. ba da, vezi, simti ce vrei, cum vrei, prin realitatile si amagirile personale.
de la praful din cap. e atata de tarziu, si atata de obosita sunt, ca nici nu mai conteaza.
sa ma apuc si eu de pictat.
