Deedee’s Cloud

traim cu sperantza. si Sperantza este o curva!!! la ce sa te astepti. traim cu sperantza ca vor veni vremuri mai bune, ca se va schimba ceva. ca oamenii se vor schimba. asteptam sa se intample diverse evenimente, ca lucrurile sa se aseze. oamenii au tendintza sa astepte ca lucrurile sa se schimbe din exterior, un loc de munca care eventual “sa se munceasca” singur, un partener care sa vina sa ne ia toate greutatile de pe umeri, colegi care sa ne inteleaga toate toanele, familie care sa ne sustina chiar daca noi nu le acordam nici o atentie sau vreo sansa. ramanem in aceeasi situatie si avem pretentia ca lucrurile sa stea diferit, facem aceleasi lucruri si vrem alte rezultate, traim cu aceeasi sperantza si ea traieste cu noi toti.

daca vrei schimbare, schimba ceva in tine, cauta in interior si vezi ce rotitze s-au ruginit. daca vrei ca ceilalti sa te vada altfel, scoate la suprafatza ceva nou din tine, da jos praful de pe atitudini, sentimente si reactii.

no, acum ce sa zic, nu putem sa traim fara sperantza, dar nici cu ea pentru ca nu avem exclusivitate. cum o dai tot nu merge. si ce stim cel mai bine este sa ne plangem. adica sa nu ne stea si noua bine in rol de victime? sincer, putem sa pozam cat vrem in ipostaza asta, nimik bun nu are sa iasa. ceilalti isi vad de ale lor pe langa noi, si noi asteptam. pana cand? pana punem piciorul in prag si inchidem usa…… la dracu!

ieri a fost prima zi in care mersul cu taxiul prin Brasov nu mi-a amestecat organele interne. era un strat subtire de zapada pe carosabil si atunci soferul a fost atent. zilele trecute a nins, insa este mult mai putina zapada pe strazi,  oamenii se trezesc de dimineatza sa curete. desi aici timpul pare sa stea in loc, si oamenii au alt ritm, lucrurile care trebuie facute, sunt facute.

eu observ orasul la suprafatza, n-am timp sa vad prea multe aspecte. imi plac strazile care urca, imi place ca e soare peste peisajul alb si un pic trist, copaci dezbracati si liniste. inca nu m-am decis daca linistea asta e buna sau pregateste ceva. la mine in cap stiu ca este o liniste care asteapta vara

in seara asta drumul spre casa stralucea, din nou.

m-am trezit intr-o dimineatza, am coborat in fatza blocului si am avut senzatia de iarna din copilarie. era un miros proaspat, curat si totul in jur alb. mi-a placut senzatia, cateva secunde mi-a bucurat simturile.

m-am trezit in alta dimineatza, am coborat, si zapada imi scartaia sub picioare. am avut aceeasi senzatie de ceva placut si cunoscut. n-am mai auzit de mult zapada scartaind sub picioare. si ma gandeam cum puteam sa stau, cand eram mica (de varsta :P), toata ziua in zapada, cu sania. toata ziua stateam pe gheatza, ajungeam acasa bocna de inghetzata dar nu ziceam nimik pentru ca a doua zi o luam de la inceput, cu fortze proaspete. si acum…acum e altfel. daca n-am cedat pana acum, n-am sa cedez nici de acum incolo, dar trebuie sa ma exprim. URASC IARNA!!! de fapt urasc frigul. sincer, mi-a ajuns, am vazut cum e, gata. ce sa zic m-am saturat de haine groase, m-am saturat de respirat in reprize din cauza gerului.

si totusi ceva imi place. imi place cum straluceste zapada seara. stelutze mii si mii. cateva secunde imi place si aerul taios si proaspat. cel mai mult imi place cand ajung acasa, respir si poate imi fac un ceai cu care stau in bratze la un film. imi place sa ma uit pe geam cum ninge, dansul fulgilor de nea. atat. ciudat cum atunci cand te linistesti ai alta perceptie. parca totul este mai prezent. simti frigul mai bine, simti caldura de acasa mai intens, ai timp sa observi niste fulgi de nea in calatoria lor din cer spre pamant. parca toate lucrurile pe care pana acum nu le-ai vazut mai defileaza inca o data prin fatza ta, sa se asigure ca de data asta esti prezent. imi place si urasc. in lucrurile bune poti gasi ceva rau si in lucrurile rele poti gasi ceva bun. intotdeauna.

dar gata. ce e prea mult strica. astept cele 500 days of summer

imi pare ca zilele astea sunt un pic la indigo cu cele de anul trecut pe vremea asta. cel putin unele dintre ele, mai ca nu stiam in ce an sunt, desi abordarea diferita se simte. am tot incercat eu sa schimb, sa reasez, sa regandesc, sa pun lucrurile intr-o ordine. ordinea cui? am incercat sa schimb, sa fac alte lucruri dar se pare ca unele sunt la fel. se intoarce si roata dar se pare ca uneori se intoarce pe aceeasi parte. poate ca pe undeva am ramas prinsa in acelasi cerc pe care inca nu l-am inchis. intre aceeasi oameni cu care mai am inca lucruri de impartit. acum ca am zis-o pare altfel, dar nu intr-un sens rau. nu e ca si cum nu as vrea sa fiu in acest cerc. se pare ca vreau de vreme ce sunt aici. si de vreme ce inca sunt inseamna ca nu am terminat. ce nu am terminat nici eu nu stiu, ca altfel puneam pe hartie sa vada si ochiul meu. probabil inca mai sunt de aflat, de descoperit, de schimbat, de rearanjat, de regandit.

planul inca nu l-am facut. de multe ori e bine sa mergi fara plan. vin lucrurile negandite si interesante. ratiunea trebuie sa ramana la usa…hihi! ce chestie. si daca ratiunea ramane la usa ce mai ai? ai putea sa ai sentimente, hmmm….de care? sau ai putea sa-ti fie indiferent, sau ai putea sa nu stii. si chiar ce e asa rau daca nu sti? rau nu este, doar ca la un moment dat va trebui sa afli. ce imperativ trebuie asta. de fapt nu trebuie nimik doar ca la un moment dat se va intampla ceva. ce? surpriza! nici eu nu stiu. dar cica e surpriza. asa spun oamenii care nu pot citi viitorul: surpriza! :))

tacere si liniste. nici n-ar fi stiut altfel. linistea din exterior, daca ar fi auzit toata harmalaia din interior poate ar fi venit mai devreme sa puna lucrurile in ordine, sa poata sti cu cine poate discuta si pe cine sa linisteasca, pe cine sa asculte si pe cine sa vada. poate ar fi vrut ca printr-un sarut sa rascumpere tot. toate clipele in care nu a fost acolo, toate secundele in care cineva i-a simtit lipsa. poate printr-o imbratisare i-ar fi redat toata sigurantza de care avea nevoie. si mana lui in mana ei insemna ca preda toate armele si ca prin ochi ii va putea privi in suflet. si mana ei in mana lui insemna ca lasa garda si poate sa-i lase sufletul in grija. si otrava s-a pus in miscare, si era ametitor de dulce si daca ar fi putut ca sufletul sa-i strige…ca nu ar vrea sa se opreasca, ca nu ar vrea sa mai plece.

si daca i-ar fi spus lucruri pe care nu vroia sa le auda, nu le auzea, si ar fi putut si sa nu vada. dar deja ii privea in suflet, si incerca sa desluseasca in toata urzeala care este inceputul si unde ar putea duce. si isi aduce aminte inceputul ca si cum ar fi fost ieri. si apoi isi aminteste momentul in care otrava incepea sa se infiltreze usor si sigur, momentul in care pamantul ii fugea de sub picioare, sau era pentru ca el o ridica in bratze? e ca atunci cand oamenii te vad pasind pe strada dar de fapt tu nu esti din lumea asta. e ca atunci cand desi strada este plina tu nu poti vedea decat doua siluete: a lui si a ta. e ca atunci cand este intuneric dar sti pe unde sa mergi pentru ca el este acolo, pasii lui langa pasii tai.

e ca si cum…

o minte care gandeste prea mult. secret files. deja erau mai mult decat griji. in capsorul cu semibucle se invarteau toate scenariile posibile. comunicarea este importanta si totusi orice canal de comunicare era blocat sau asa vroia sa para. populatie alertata, unde, cum, in ce fel? ar fii putut sa i se intample ceva, teoretic isi poate purta singur de grija. practic eu imi fac mai multe griji decat trebuie, despre orice si oricine. si totusi nu suntem la categoria oricine. “si chiar de ce nu treci sa-l vezi?”, “pentru ca…nu, e destul de aproape…”, si chiar asa de ce nu trec sa-l vad?

destul de frig. un pic aglomerat. un pic fara sens si oarecum mai atractiv decat orice program artistic. si el era acolo. implicat in activitate, socializand, parea fericit? resemnat? impacat? cu el sau cu soarta? important ca era bine, intreg. fara scenarii cenusii de acum? avea miscari sigure si stia ce face. incercam sa-l desprind din context. si totusi cum ar fii supravietuit? probabil asta nu am sa aflu. o sclipire in coltul ochiului. si privirile au fost atrase ca de magnet. sa fii fost energia sau vibratia pe care nu avea cum sa o confunde? am crezut ca va urma…si totusi cred ca urmeaza…fericirea? resemnarea? impacarea?

se aud doar pasii. si capsorul cu semibucle pare in repaus, si-a luat vacanta de la imagini, sunete, priviri si sclipiri in coltul ochiului. rosu inseamna ca nu poti trece. “nu pot sa-ti spun cum ma simt cand spui asta…”, “pai la un moment dat va trebui sa-mi treaca”, “as zice sa iti pui centura cand spui lucruri din astea”.

si am invatzat ca nu poti manca vata de zahar iarna cand umiditatea este peste medie. trebuia sa incerc si asta.

message failed. 06.12.09. 23:10:11

ma gandeam cat ma poate tine o doza de otrava? as putea sa fac o combinatie cu o doza de otrava si una de amnezie. cum s-ar intelege ele doua. otrava catre amnezie: “iti mai amintesti ce gust am?” si amnezia: “cum as putea sa uit, dulce otrava…” surprinzator? da, asa am realizat si eu ca nu merge cu amnezia. nu-si face treaba, o suspectez ca face un tratament de recuperare.

multi vad, putini inteleg. multi simt, putini isi explica de ce asha si nu altfel, de ce tu si nu altul, de ce acum si nu altadata. pentru ca e mai greu sa intelegi chiar daca vezi, pentru ca altul nu poate simti ce simti tu, pentru ca acum este prezentul. si poate n-am sa mai pot continua cu amnezia, si poate la un moment dat otrava s-ar putea sa-mi dauneze, dar pana atunci astept dulcea otrava si ma complac cu o amnezie in recuperare. nu ai cum sa intelegi.

ar trebui sa fie ilegal sa ii ranesti pe cei pe care ii iubesti. o instantza din tine ar trebui sa-ti interzica asta. sa faca ceva. de exemplu sa-ti pierzi cunostintza in momentul in care tentatia este de a rani pe cineva. tentatie, este mult spus, probabil inconstienta. daca am stii inainte cat rau putem provoca probabil ne-am ABTINE. dar tentatia pentru celelalte lucruri pe care le primim este cam mare. uneori nimik din ceea ce primesti sau ai primit nu merita sacrificiul dar este mult prea tarziu cand te trezesti.

si pe cine am putea rani daca nu pe cei dragi. adica actiunile, vorbele mele nu o vor atinge pe tanti vanzatoarea din coltz, ci pe cineva care ma cunoaste si probabil nu se asteapta de la mine decat la lucruri bune, si surpriza uneori nu sunt in stare doar de lucruri bune. se pare ca instantza aia nu functioneaza. da, este valabil si invers. si eu am asteptari. si eu vreau ca oamenii pe care ii cunosc si am un grad de atasament fatza de ei,  sa fie ca la carte. sa faca pentru mine ce as face eu cand instantza ar functiona. si instantza nu functioneaza. nu vrea si gata. si nu poate. cica unde ar mai fii farmecul. sa vezi in fiecare zi doar zambete si oameni fericiti. auzi ce chestie. si m-am trezzzit. brusc. cu capul in pragul de sus.

pana la urma numarul 13 imi poarta noroc. eram un pic cam reticenta fata de el. de obicei dam semnificatii negative obiectelor, cifrelor, oamenilor care ne insotesc atunci cand lucrurile nu merg bine. si atat de bine ne convingem incat saracul obiect, cifra sau om primeste toata vina, ca doar n-a purtat noroc.

si uite asa astazi pe cat posibil am sa am un zambet tamp pe fatza, pentru ca am facut ceva bine pentru mine. si mai ma ajuta si soarele, care da si astazi imi facea cu ochiul, avem noi un pact :).

nici nu trebuie sa intelegi, asta daca te-ai obosit un pic sa faci asta. cand va fii momentul potrivit vei stii.